Comunicat de Presa – Dosarul Apuseni – Retrospectiva ultimului an
COMUNICAT DE PRESĂ – DOSARUL APUSENI – RETROSPECTIVA ULTIMULUI AN
Stabilirea cauzei reale a decesului Aureliei Ion – după înlăturarea unei expertize, fundamental subiectivă, efectuată la Cluj, înlăturare care a fost posibilă cu ajutorul doamnei avocat Laura Beleca, care a impus respectarea procedurilor legale aplicabile – se pare că a creat momente de tensiune pentru anumite persoane implicate.
Anul care tocmai s-a încheiat a debutat cu stabilirea cauzei decesului – hipotermia, concluzionându-se că, dacă Aurelia Ion ar fi beneficiat de acces prompt la asistenţa medicală calificată, în timp util, ar fi avut şanse de supravieţuire.
Localizarea, căutarea şi salvare au eşuat. Responsabilităţi: STS – 112, Romatsa, Ministerele de Interne, Transporturi…
Reacţiile nu au întârziat să apară.
Audieri fără încunoştinţarea avocaţilor familiei.
La data de 21 mai 2015, surprinzător şi, în final, fără motiv, doamna avocat Laura Beleca, a fost chemată în şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti (fiind chestionată cu privire formatul site-ul Cabinetului, site ce fusese aprobat chiar de către Baroul Bucureşti, încă din anul 2010).
În acest timp, la aceeaşi dată, era audiat, în dosarul catastrofei aviatice din Munţii Apuseni, generalul Marcel Opriş. Toate acestea se petreceau fără ca avocaţii familiei să fi fost încunoştinţaţi, deşi până la acel moment nu fuseseră ocoliţi, avocaţii având încuviinţată participarea la toate actele de procedură. Cu toate acestea, generalul Marcel Opriș a fost reaudiat, ulterior, la cererea şi în prezenţa doamnei avocat.
Recrutarea agresivă a unuia dintre avocaţii din dosar – avocat din echipa doamnei avocat Laura Beleca – divulgarea informaţiilor confidenţiale, încălcarea secretului profesional şi desfăşurarea activităţii în conflict de interese, toate sunt trecute cu vederea de către Baroul Bucureşti, rămânând nesancţionate, nefiind nici măcar cercetate, ancheta desfăşurându-se cu încălcarea procedurilor.
În luna august 2015, avocaţii angajaţilor ROMATSA, îl recrutează, în vederea angajării, pe avocatul Nedelcu Alin, deşi acesta era unul dintre avocaţii familiei în dosarul penal instrumentat de Parchetul General. Familia arată că, prin recrutarea agresivă a unuia dintre avocaţii care lucrau în dosarul familiei, recrutare făcută de către avocaţii care reprezintă lucrătorii ROMATSA, în cauza în care se cercetează accidentul aviatic din 20 ianuarie 2014, recrutare bazată pe recompense financiare substanţiale, care
au determinat avocatul să îşi încalce angajamentul de confidenţialitate şi de abţinere la săvârşirea conflictului de interese, angajament semnat cu familia şi totodată să încalce dispoziţiile exprese care vizează secretul profesional, confidenţialitatea, conflictul de interese, s-a încercat deturnarea activităţii în cauză.
Familia a solicitat Baroului Bucureşti sancţionarea avocatului Nedelcu Alin Ion – fost avocat al familiei, în prezent avocatul angajaţilor de la ROMATSA, implicat direct în încercarea/manevra de deturnare a apărărilor în dosarul anchetei accidentului aviatic, însă Baroul, recurgând la o aparentă anchetare a faptelor cu care a fost sesizat, încălcând procedura, protejează interesele avocaţilor lucrătorilor ROMATSA.
Familia s-a adresat Uniunii Naţionale a Barourilor din România, solicitând aplicarea legii. Totodată, familia a formulat şi plângere penală, în cauză nefiind efectuat până în prezent nici un act de procedură.
Familia consideră că se încearcă protejarea celor două instituţii, care aveau obligaţia să localizeze aeronava şi telefoanele mobile ale victimelor.
La solicitarea familiei, după doi ani de aşteptare a unui raport CIAS lipsit de o minimă valoare, s-a dispus efectuarea unei expertize aviatice, fiind respinsă cererea prin care familia a solicitat efectuarea expertizei privind desfăşurarea activităţilor de localizare, căutare şi salvare, activităţi desfăşurate în operaţiunile de intervenţie ce au avut loc la data de 20.01.2014, pentru localizarea epavei avionului prăbuşit în accidentul aviatic produs la aceeaşi dată, precum şi pentru salvarea supravieţuitorilor accidentului.
Totodată, familia aşteaptă răspunsul cercetărilor interne, efectuate de Ministerului Transporturilor, la nivelul comisiei CIAS.
Parchetul Cluj menţine aceeaşi atitudine profund abuzivă, refuzând constant comunicarea actelor de procedură avocaţilor. Este mai bine de un an de când am cerut Parchetului Cluj să facă investigaţii în cauza privind furtul bunurilor Aurei Ion (telefonul mobil,etc). Până în prezent nu s-a făcut nici un act de urmărire. Familia a formulat plângere pentru tergiversare.
Pe de altă parte, un aspect pozitiv este acela că, instanţele din România conştientizează importanţa demnităţii, care trebuie respectată şi protejată. Astfel, în cauza de pe rolul Tribunalului Sălaj, unde familia a solicitat atragerea răspunderii unui medic, care a încercat denigrarea memoriei şi a celei care a fost Aurelia Ion, instanţa de judecată a dat câştig de cauză demnităţii, sancţionând fapta ilicită a medicului.
Familia continuă să lupte, împreună cu avocaţii, pentru dreptate, adevăr şi o altă viziune asupra actului de justiţie.