, ,

Comunicat de Presa – Raspunsul Familiei Ion referitor la Comunicatul de Presa al societatii de asigurare Omniasig

La data de 22 mai 2015, Omniasig a publicat, pe site-ul oficial, comunicatul privind plata despăgubirii pentru decesul fiicei, respectiv surorii noastre Aurelia Ion, decedată la 20 ianuarie 2014, în catastrofa aviatică din Munţii Apuseni.

Având în vedere cele susţinute prin comunicat, în mod special cu referire la momentul la care Omniasig a efectuat plata, familia doreşte să facă următoarele precizări:

Susţinerile Omniasig cum că plata „s-a făcut imediat după ce toate documentele de succesiune necesare au fost depuse la dosar de către moștenitorii legali” sunt neadevărate.

Dosarul era complet încă din luna ianuarie a acestui an, însă Omniasig, a refuzat să facă plata întrucât familia nu a fost de acord cu ceea ce impunea Omniasig.

În concret, Omniasig a cerut ca familia să renunţe la orice alte pretenţii cu privire la decesul Aurei faţă de Omniasig şi Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă.

O altă condiţie ca Omniasig să facă plata a fost aceea ca familia să înapoieze sumele primite în cazul în care s-ar constata ulterior că există „cauze şi împrejurări ale producerii accidentului care determină neîncadrarea evenimentului în acoperirea oferită prin contractul de asigurare”. Omniasig a impus un termen de 5 zile pentru restituirea sumelor, termen care începea să curgă de la data la care Omniasig notifica familia în acest sens, deşi, în aceste situaţii, obligaţia de plată revine Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Există o amplă corespondenţă în acest sens.

Omniasig a efectuat plata doar după ce familia a anunţat oficial că urmează să acţioneze în justiţie atât Societatea de Asigurare Omniasig, cât şi Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de Regulamentele în materia transportului aerian.

În continuare, familia Aureliei Ion arătă că absolut toate demersurile începute vor continua, că ancheta penală îşi va urma cursul firesc pentru stabilirea vinovăţiilor şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Sumele plătite de Omniasig vor fi direcţionate către Asociaţia „Aura Ion” – asociaţie cu scop caritabil, precum şi pentru acoperirea costurilor derivate din dosarele penale ce se găsesc în instrumentare pe rolul Parchetelor competente.

De asemenea, familia mai arată că, în urma prăbuşirii aeronavei şi a decesului Aurei, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă era obligată să plătească un ajutor imediat şi necondiţionat, ajutor pe care legea îl numeşte plată anticipată, în cuantum minim obligatoriu de 16.000 D.S.T. – drept special de tragere – (echivalent a 18.000 EURO).

Şcoala, încălcând prevederile legii, a refuzat să facă plata, susţinând că nu deţine fonduri pentru plăţi anticipate în caz de deces.

Ministerul Transporturilor, prin ministrul său, este părtaş la încălcarea legii, întrucât, deşi familia a solicitat să se reglementeze situaţia şi să ne fie achitată de urgenţă plata anticipată acesta a răspuns nonşalant că nu este responsabilitatea Ministerului.

Toate aceste abuzuri ale instituţiilor trebuie aspru sancţionate, de aceea noi ne vom adresa tuturor forurilor competente, naţionale şi internaţionale, până când se restabileşte legalitatea.

În continuare, aşa cum au procedat şi la momentul producerii accidentului, instituţiile Statului Român, instituţii în slujba cetăţeanului, adoptă aceeaşi atitudine de nepăsare, sfidare şi pasare a competenţelor!

Dacă Guvernul României, prin ministerele implicate, ar fi respectat şi ar fi impus ca Regulamentele Europene să fie respectate şi aplicate întocmai, Aurelia Ion ar fi fost astăzi în viaţă!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *